Ortodoxia-firea omului

Cu toții știm că Dumnezeu nu poate fi decât Unul , prin urmare una trebuie să fie și credința-mod de viață care să ne apropie cel mai mult posibil de El, și nu la nivelul cuprinderii Lui ci al comuniunii. Așadar, dacă am porni într-o călătorie prin lumea întreagă pentru a afla această credință, ce asigură omului tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, în mod sigur fiecare ar spune că deține credința adevărată și singura mântuitoare. Și atunci cum putem desluși adevărul? Avem din start nevoie de cel puțin două „detectoare de adevăr” care nu dau greș niciodată- Sinceritatea și Rugăciunea. Avându-le în mod garantat vom descoperi ( cei care încă nu am reușit până acum) un lucru (i-aș spune) fenomenal. Care? Ortodoxia este firea omului!

Afirmația evident că nu-mi aparține...ci unui părinte care, ca ucenic al părintelui Sofronie Saharov, și ca nepot duhovnicesc al Sfântului Siluan Athonitul, trecând printr-o căutare existențială a firii sale omenești se reîntâlnește cu Ortodoxia. Însuși cuvântul, etimologic vorbind, face referire la dreapta slăvire a lui Dumnezeu. Acest lucru nu este greu de constatat dacă facem o retrospectivă rezumativă a istoriei creștinismului ( căci toate cele trei mari religii monoteiste au legătură cu Mântuitorul Iisus Hristos). Dar cred că pe lângă constările pur istorice, cele personale, ale vieții noastre concrete, sunt cu mult mai reveletoare în acest sens. Simțământul care mă încearcă atunci când pășesc într-o biserică ortodoxă, când mă adresez lui Dumnezeu în duhul rugăciunii ortodoxe, când primesc Sfintele Taine, când citesc despre Sfinți,când ascult înălțătoarele cântări psaltice, când văd exemplul unor oameni ca cel pe care l-am menționat mai sus este de acasă, de așa trebuie să fie,de natural, de firesc...Și atunci Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a rânduit să mă nasc acasă, că nu am fost nevoită să pribegesc prin întunericul necunoașterii. Însă cred că trebuie să fim cu mare luare aminte și să nu aruncăm cu pietre, chiar și verbale, în cei care nu sunt ortodocși, să nu ne mândrim, să nu cădem în părere de sine. Ci să ne asumăm cu maximum de responsabilitate acest frumos și mare Dar-Ortodoxia și să-l facem cunoscut, nu în mod prozelitist, ci prin însăși viața noastră care se cere a fi smerită, simplă, luminoasă,iubitoare, curată, discretă...frumoasă. Domnul, în iubirea Lui cea mare, va știi să judece și să mântuiască pe toți oamenii iubitori cu adevărat, iar noi să nu disprețuim pe nimeni.
Așadar să ne bucurăm frumos, simplu, discret și smerit de credința luminoasă în care ne-am născut și noi românii și să o prețuim așa cum se cuvine...și să nu uităm niciodată că Ortodoxia este cu adevărat firea omului...